Acum cateva zile, la Gala Premiilor Participarii Civice , organizata annual de CeRe, am transmis premiul unei organizatii neguvernamentale din Cluj. Juriul din care am facut parte a avut de ales dintre mai bine de 50 de proiecte. Unul dintre castigatori a fost Grupul de Lucru al Organizatiilor Civice .

GLOC: Suna ca o arma! Si sunt convins ca nu e intamplator. Cu toate ca imi repugna violenta cred ca numele se potriveste. Violenta suprema intr-o societate moderna este mizeria si saracia cauzate, sau perpetuate, de indiferenta si discriminare. Iar discriminarea facuta de autoritati publice este o violenta de stat!

Cand aceasta violenta este facuta cu stiinta si implica copii este probabil echivalentul unei crime de razboi. Ar trebui sa existe legi impotriva acestui lucru. De fapt ele exista. Sunt inscrise in Constitutie, in legi legate de locuire, educatie, afaceri sociale, administratie si in numeroasele acorduri si tratate internationale la care Romania este parte inclusive legislatie europeana. Si in baza acestora si a revoltei in fata indiferentei GLOC s-au constituit intr-o miscare militanta.

Pentru ca nu se poate combate violenta fara o arma. GLOC  este o arma in acest razboi. Si GLOC e arma impotriva indiferentei nationale. O arma impotriva resemnarii.

Povestea proiectului lor se invarte in jurul unei comunitati de clujeni, in majoritate de etnie Roma, adulti si copii. Acestia au fost mutati, prin decizie administrativa si in toiul iernii, din casele lor pe groapa de gunoi de la “Pata Rat”. Numele acesta cu o rezonanta la fel de sinsitra ca indiferenta cinica si ilegala a autoritatilor era practice necunoscut bunilor cetateni ai Clujului pana la aparitia acestui caz. Numai ca victimele fiind Romi nimeni nu parea foarte vexat de situatie. Pana au intervenit cei de la GLOC.

Dincolo de distanta de oras au intervenit si distrugerea retelelor sociale din comunitate si prabusirea nivelului de viata, care nu era de invidiat nici in circumstantele lor anterioare unul decent. Copii suferea cel mia atre de dificultatile acestea si practice noile circumstante fac dificil sau imposibil accesul lor la scoala. Cumultat cu cresterea violentei si abuzurilor din cadrul comunitatii de cca 70 de familii, viitorul acestor copii este la fel de sumbru precum este peisajul dezolant al gropii de gunoi.

Lipsa de reactie a cetatenilor Clujului e tragica. Un oras vechi, un oras universitar si un un centru religios si cultural al Transilvaniei, este ultimul loc pe care il vezi afectat de aceasta distrugatoare indiferenta.

Regretatul Tony Judt, in ultima sa carte “Ill fares the Land” spunea ca pretul unei societati divizate este indiferenta la cele mai acute suferinte. O societate in care diferenta intre venituri explodeaza nu este, si nu pate sa fie o societate solidara. Si in Romania acest lucru este evident. Dupa 10 ani de crestere economica, majoritatea celor mai bogati romani si celor mai mari companii romanesti si straine din Romania au o situatie financiara care indica cresterei massive si profituri grase. In schimb clasa de mijloc este in disolutie sub efectul; cumulat al crizei economice si politicilor strambe ce se bazeaza exclsuiv pe masuri de asuteritate pentru a reface echilibrul cheltuielilor si veniturilor publice.

Masuram gradul de bunastare si coeziune sociala dupa cum traiesc cei mai saraci si nu cei mai bogati membri ai unei societati. In Romania de azi secolul XXI si evul mediu coexista. Saracia in forme absolute adesea legata de discriminare istorica este ubicua. Fie ca vorbim de comunitati sarace de romi fie ca e vorba de comunitati rurale lasate prada indiferentei Romania de astazi este o tara in care saracia e o cauza majora a sub-dezvoltarii. Si este inacceptabil.

Cercul vicios al saraciei si subdezvoltari cronice nu este usor distrus de insule de crestere. In pofida cresterii PIB-ului an de an, si indicele Gini al Romanei este in crestere constanta cu implicatii nu doar pentru invinsi dar si pentru castigatori. Saracia ne costa pe toti. Iar mizeria unora este de fapt mizeria noastra a tuturor.

Nu faptul ca cei bogati sunt tot mai bogati este problema ci ca cei mai saraci raman pe loc sau se adancesc in saracie, adesea fiind supusi abuzurilor administrative in numele dezvoltarii. Sunt impinsi la margine, evacuati, ascunsi si aruncati. Numai ca saracia nu poate sa fie ascunsa. Si atunci cand masuri administrative o fac invizibila ea face efecte. De la lispa educatiei si calitatea deteriorata a fortei de munca, la lipsa eficientei programelor comuniatre, la lipsa coeziunii toate isi gasesc explicatii in deruta culturala si morala a mizeriei.

OECD a publicat anul acesta un raport detaliat privind corelarea intre perspectivele de dezvoltare economica si inegalitatile structurale de rezultat dintr-o economie. Saracia profunda si mizeria cronica adusa de aceste diviziuni este un lest pentru crestere.

Pe rand, cu mijloace diferite China, India, Brazilia sau Mexic dovedesc ca se poate obtine crestere economica durabila si semnificativa doar daca se combate saracia absoluta. SUA astazi platesc un pret semnificativ in stagnare de crestere si angajare in parte din cauza imenselor sale fracturi la nivelul veniturilor. O societate atat de divizata nu mai este o societate ci mai multe societati. Reich, Krugman si alti economisti scriu saptamanal despre efectele acestor inegalitati funciare pe care Tony Judt le deplange de pe o postura etica, sociala si politica.

Iar noi in Romania suntem o natiune tot mai divizata. Si iata ca devenim o natiune tot mai indiferenta.

Nu este de loc intamplator nici ca in centrul indiferentei de la Cluj se afla o serie de familii de Romi. Acesta este testul de identitate al societatii romanesti. Cum tratam aceasta comunitate si cum ne asiguram ca aceasta nu este in continuare obiectul discriminarilor mici si mari, individuale si administrative, economice si sociale o sa ne defineasca profilul de tara. Sunt pregatit sa spun ca acesta are sa fie un indicator pentru succesul economic al Romaniei.

Pentru ca, atunci cand trimitem prin decizie administrativa copii la groapa de gunoi, indiferenta devine politica. Raul indiferentei administrative este impersonal cinic si ucigas. Este un rau absolut, un Kafkian.

Iar acest tip de politica a discriminarii, arbitrariului si indiferentei la mizerie si implicatii sociale este paguboasa. Ea nu poate sa fie o baza sustenabila de dezvoltare nici pentru un oras nici pentru o companie. Cu atat mai putin pentru o tara. Iar in Romania am ajus sa consideram aceste decizii discriminatorii ca fiind banale.

Poate sa para exagerat in Romania unde traim sub iluzia ascunderii adevarului impactului saraciei. Averi se pot constitui pe abuz, plantatiile si minele au nevoie de sclavi in lanturi sau astazi de sclavi voluntari ai mizeriei dar societati functionale si de success nu pot sa se constituie pe aceasta baza. Romania functioneaza ca o piata de forta de munca ieftina si valoare adaugata mica. Inchiderea fabricii Nokia de la Jucu, tot la Cluj, indica simbolic acest lucru. Productia de acolo reprezenta13% din exporturile Romaniei si doar 0.2% din PIB. Romania exporta munca si atat. Intreaga economie a Romaniei reflecta natura sa de piata saraca cu multi consumatori dornici de lucruri ieftine pentru ca sunt saraci. Modelul sau economic este constituit asa, companiile sale sunt o reflectie a acestui model.  Si poate e seminificativ ca Romii din Romania sunt ultima populatie eliberata din robie in Europa.

GLOC, mai multe organizati neguvernamentale si organizatori comunitari din Cluj au intuit insa implicatiile acestor politici la polul opus unei bune guvernari. Nu e intamplator ca intre ei sunt sociologi si pedagogi sociali, specialisti in programe comunitare si ca nucleul include mai multe nume familiare mediului de stiinte sociale si umane al Universitatii Babes-Bolyai. Nu este intamplator nici ca o comunitate de arte s-a alaturat proiectului.

Dupa parerea mea asistam la re-aparitia unor miscari care au disparut practic in Romania dupa 1938. Este o refacere a unei miscari progresiste (cu sau fara asumare ideologica sau politica) care-si propune o forma de activism social angajat. Atitudinea este fondatoare. Este un inceput care pare sa fie urmat independent de multe fenomene similare in Romania.

O coalitie de oameni apropiati mediului universitar si activisti civici au facut pe rand din Barcelona, din Madrid sau din Berlin locuri in care saracia nu este o piedica in calea demintatii existentiale. Locuri in care drepturile fundamentale sunt asigurate si pentru cei mai saraci, izolati si exclusi din motive economice, sociale sau medicale. Locuri in care administratie este participativa si asta nu se refera doar la alegeri. Nu cred ca este intamplator ca cei de la Critic Atac  si GAS s-au alaturat efortului fie in nume personal fie in activitati.

GLOC nu au reusit, inca, sa rezolve situatia de la Cluj. Numai ca simpla existenta si continuitate a efortului aduc o sansa de acces la deminitate pentru cei de la “Pata Rat”.

Lupta impotriva indiferentei abuzive, discriminarii si izolari sunt pentru Romania prioritare. Nu doar pentru ca drepturile celor care sufera sunt afectate ci pentru ca sansele noastre ale tuturor ca societate sunt puse la bataie.

Caritatea si mila, oricat de importante sunt, nu pot sa tina loc valorilor fundamentale ale unei societati bine inchegate. O societate divizata este una in care binele public este generic si selectiv. O societate in care bunurile publice, care constituie baza exersarii drepturilor fundamentale, sunt expropriate este o societate in disolutie.

GLOC propun o alternativa la aceasta disolutie. Iar alternativa este solidaritate, dialog, asumare si actiune directa.

Saracia nu se combate doar asa dar indiferenta si reflexul discriminarii da. Solutiile structurale sunt, pana la urma, evident economice dar singurul mod in care asumarea unui proiect de dezvoltare integrat poate sa apara la nivelul comunitatilor este angajat si civic.

Oportunitatile apar si sunt folosite doar atunci cand societatea este pregatita. Romania de astazi nu este pregatita pentru ca institutiile ei sunt prizoniere intereslor privatre iar comunitatile ei sunt inca amorfe. Dar sunt semne ca lucrurile sunt pe cale sa se schimbe. Am intentia sa dedic un spatiu semnificativ in blog acestor schimbari, ele sunt mai importante in Romania decat politica interna sau externa. Andrei Tarnea